Iată că și în situația inconfortabilă pe care a avut-o Steaua în prima parte a actualului sezon, cu prestații îndoielnice și rezultate pe măsură (și așa mai bune decât ar fi meritat), părăsită de mulți dintre proprii suporteri și având acum problema identității pusă mai serios ca niciodată, a continuat să adune cei mai mulți spectatori la meciurile sale. Ocupă primele poziții pe toate cele trei tronsoane, inclusiv la cel de-acasă. Însă și aici ca și în cazul clasamentului pe puncte se poate spune că nu există o alta care să îi pună supremația la îndoială. Dacă la puncte s-a găsit totuși cineva care să infirme o asemenea părere, la această ierarhie este mult mai dificil, deoarece la ea s-a lucrat în timp, prin rezultate și statornicie. Iar așa cum s-au dărâmat mai toate celelalte echipe de tradiție, odată cu ele s-au dus și suporterii lor. Ori ce a rămas în loc… Așa că, într-adevăr, nu mai are cine.
Poate CSU Craiova ar fi avut o medie mai mare dacă ar fi avut deja terminat noul stadion sau dacă ar mai fi putut evolua încă pe vechiul „Ion Oblemenco”. Aceasta este și o cauză obiectivă a unei medii generale așa de mici, precum și cazul de la Pandurii care dacă ar fi putut juca acasă la Târgu Jiu, n-ar fi avut un număr spectaculos de mare, dar categoric cu mult peste ce a înregistrat la Drobeta Turnu Severin. Acestea însă sunt doar niște cauze obiective mici. Căci cele majore provin din alte direcții, în afara amintitei dispariții a echipelor de tradiție: lipsa de calitate a majorității partidelor, scandalurile din teren și din afara lor, incoerența și nepriceperea arătate adesea de forurile care ne conduc fotbalul, multele arbitrajele slabe dacă nu părtinitoare, nesiguranța din tribune, dar și televizarea sufocantă a tuturor partidelor, și nu în ultimul rând sistemul acesta imbecil și ilogic play-off/play-out.
Câteva concluzii:
Media generală: 2.279
General m. spect.
|
Steaua |
5.578 |
|
Dinamo |
5.272 |
|
CSU Craiova |
3.053 |
|
FC Botoșani |
2.471 |
|
CFR Cluj |
1.969 |
|
ACS Poli |
1.856 |
|
Viitorul |
1.817 |
|
CSMP Iași |
1.659 |
|
Gaz Metan |
1.621 |
|
Astra |
1.587 |
|
Ardeal |
1.458 |
|
Pandurii |
1.206 |
|
FC Voluntari |
1.181 |
|
Concordia |
1.178 |
Acasă m. spect.
|
Steaua |
4.584 |
|
Dinamo |
4.115 |
|
FC Botoșani |
3.800 |
|
CSU Craiova |
3.350 |
|
CFR Cluj |
2.600 |
|
ACS Poli |
2.400 |
|
CSMP Iași |
2.045 |
|
Ardeal |
1.840 |
|
Viitorul |
1.700 |
|
Gaz Metan |
1.454 |
|
FC Voluntari |
1.094 |
|
Astra |
1.075 |
|
Concordia |
886 |
|
Pandurii |
760 |
Deplasare m. spect.
|
Steaua |
6.572 |
|
Dinamo |
6.430 |
|
CSU Craiova |
2.757 |
|
Astra |
2.100 |
|
Viitorul |
1.934 |
|
Gaz Metan |
1.788 |
|
Pandurii |
1.653 |
|
Concordia |
1.471 |
|
CFR Cluj |
1.339 |
|
ACS Poli |
1.313 |
|
CSMP Iași |
1.274 |
|
FC Voluntari |
1.268 |
|
FC Botoșani |
1.143 |
|
Ardeal |
1.077 |